marți, 6 noiembrie 2012

S.O.S. STOPATI EVACUAREA INSTITUTULUI DE ETNOGRAFIE SI FOLOCLOR



Description: Trimite prin emailDescription: Print This Post
S.O.S. STOPAŢI EVACUAREA INSTITUTULUI DE ETNOGRAFIE ŞI FOLCOR!

SCRISOARE DESCHISĂ către
Domnul Victor Ponta, premierul Guvernului,
Doamna Mona Pivniceru, ministrul Justiţiei,
Domnul Mihai Gâdea, directorul postului ANTENA 3

Antena 3 a mai făcut cîteva reportaje despre mafia retrocedărilor constituită din „rechinii imobiliari”, cu referire, printre altele, la cazul Romalo, care revendica, cu acte false, toată partea de Sud-Est de zona Dristor a Bucureştilor.
Vă solicit, ca prin audienţa şi puterea de care mai dispune presa, să interveniţi, în cadrul programului 100 de locuri de salvat din România, şi pentru salvarea şi recuperarea caselor lui Take Ionescu.

În urma unor procese frauduloase – în care, la fel, a fost implicată o clică de escroci avocaţi şi judecători –, casele lui Take Ionescu au fost „revendicate“ de un necunoscut, Călin-Mircea Popescu-Nasta – un pretins moştenitor indirect al averii imobiliare a lui Take  Ionescu. Printre aceste case se numără imobilul din str. Arhitect Ion Mincu nr. 19 (sau B-dul Kiseleff nr. 9), unde a funcţionat o secţie a Muzeului  Naţional de Artă; acum e ocupată de ţigani, deoarece Călin-Mircea Popescu-Nasta nu o poate vinde – cum avea intenţia –, căci nu are acte de proprietate. O alta la fel de importantă este aceea din str. Take Ionescu, nr. 25 (fostă str. Atena nr. 25), în care se află sediul central al Institutului de Etnografie şi Folclor (I.N.E.F.). Clădirea fusese vîndută statului de către Adina K. Woronieka (cf. facsimilului cu Monitorul Oficial nr. 163/17 iulie 1940), contra unei rente viagere, deci nu mai putea fi restituită! Pe 8 noiembrie a.c. este ultimul termen pentru evacuarea I.N.E.F. De fapt, s-a început evacuarea arhivei I.N.E.F., în condiţiile în care Primăria Capitalei sau Ministerul Culturii nu au atribuit nici un sediu provizoriu I.N.E.F.-ului. Acesta are o arhivă imensă, care reprezintă o comoară inestimabilă pentru istoriografia şi literatura României. Această comoară se va pierde, tot aşa cum s-a prăpădit colecţia de tablouri şi alte documente a secţiei Muzeului  Naţional de Artă din str. Arhitect Ion Mincu nr. 19, colecţie care a fost jefuită de diverşi funcţionari (ca Aurel Dragoş Munteanu), inclusiv de către locatarii vecini ai imobilului.

I.N.E.F. este condus de către Sabina-Cornelia Ispas, care, deşi îl conduce de vreo zece ani, nu a făcut nimic pentru salvarea sediului institutului; probabil pentru această inacţiune a fost făcut academician în 2009.
A treia casă importantă a lui Take Ionescu  este clădirea din str. Take Ionescu nr. 2, din Sinaia, unde a funcţionat un cămin de copii, care au fost aruncaţi pe drumuri. Această ultimă clădire a fost vîndută Silviei Rednic, soţia lui Mircea Rednic, pentru 200.000 de euro – conform contactului –, deşi în piaţă se vorbeşte de suma de 1.500.000 de euro, iar în presă se spune că „a plătit în schimbul ei doar 400.000 de euro, întrucît se afla într-o stare avansată de degradare“; între timp, ziarul Adevărul din 5 octombrie 2011 scrie că Rednic „a plătit suma de 600.000 de euro în urmă cu şase ani“; în alt ziar se afirmă că a făcut investiţii de 600.000 de euro, pentru a o transforma – deşi nu are voie, deoarece este monument istoric. Aceste sume diferite de cele din contractul de vînzare-cumpărare – de 200.00 de euro – dezvăluie o veritabilă evaziune fiscală prin ascunderea sumei reale – ceea ce este şi faptă penală!

Vînzarea a fost comisă cu ajutorul notarului Victor Mocanu, dar a fost ilegală, deoarece nu a existat actul de proprietate asupra clădirii. Clădirea a fost proprietatea Patriarhiei Române, iar în escrocherie s-a implicat şi preotul Vasile Răduca, de la Biserica Kretzulescu.  Deşi Corneliu Ghiciu, ultimul moştenitor al lui Take Ionescu, s-a adresat Patriarhiei Române cu memoriul nr. 6429/14 iulie 2011, în care denunţa escrocheria şi cerea să se intervină pentru recuperarea clădirii, consilierul patriarhal Doru Moţoc a refuzat să răspundă respectivului memoriu. Clădirea din Sinaia fusese donată de Adina Woronieka Eforiei Bisericii Kretzulescu, în 11 sept. 1948, deci nu mai putea face obiectul înstrăinării şi, cu atît mai puţin, al retrocedării! (Cf. facsimilul cu actul de donaţie).
Procesele pentru aproprierea (adică jefuirea) averii lui Take Ionescu le-a cîştigat într-un proces la C.E.D.O., unde Popescu-Nasta a fost apărat de escroaca Monica Macovei, fiica ex-procuroare  a colonelului (r.) Vasile Gherghescu, care, pînă la lovitura de stat din decembrie 1989, a fost instructor la Secţia Militară şi Probleme de Justiţie – Sector M.A.I. – a C.C. al P.C.R. Acum, deoarece l-au ajuns blestemele pentru ceea ce au comis el şi scorpia de fi’sa, se află internat într-un azil din Berceni, în cărucior şi abandonat de către marea moralistă europarlamentară, care denigrează copios România.

La C.E.D.O.,  România a fost apărată de Cristina Tarcea, secretar de stat în ministerul Justiţiei. Din informaţiile mele, Monica Macovei a ajuns cu abjecţia pînă acolo încît, în plenul şedinţei secţiei C.E.D.O. în care a avut loc procesul, a scuipat-o în faţă pe Cristina Tarcea. Vă rog să luaţi legătura cu d-na Cristina Tarcea, să vă confirme incidentul.
Oricum, în urma succesului de la C.E.DO., escrocul Călin-Mircea Popescu-Nasta a primit cea mai mare despăgubire de la statul român, de circa un milion de euro, deşi nu are nici  un document care să ateste că are dreptul la aceste proprietăţi. Toate aceste proprietăţi au fost lăsate, prin testament  de către Take Ionescu Academiei Române. NU există nici un act de căsătorie a lui Take Ionescu cu Adina Olmazu, alias Adina Woronieka, recte Ecaterina-Alexandrina Woronieki şi nici un act de moştenire cu aceste imobile în favoarea lui Călin-Mircea Popescu Nasta; acestui individ i-a lăsat doar mobila şi nişte sume de bani la C.E.C. (cf. facsimilele cu actul de deces al individei şi cu certificatul de moştenitor nr. 504/1975 al E. A. Woroniecki).
Donatia A. Woroniecka pag. 1; Donatia A. Woroniecka pag. 2; Donatia A. Woroniecka pag. 3
Decizia 1017 din 13.05.1996 a Curţii de Apel Ploieşti

Dar nici Patriarhul Daniel, nici preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, nu au făcut nimic pentru a-şi apăra proprietăţile, care, oricum, nici nu puteau fi retrocedate! Mai mult, testamentul lui Take Ionescu a dispărut din arhiva Academiei Române! Evident, ca să se faciliteze furtul! Vinovaţi direcţi sunt preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, şi secretarul acesteia, Păun Ion Otiman – şi, în genere, conducerea Academiei Române, aceasta acuzată şi de alte escrocherii legate de vînzarea unor terenuri al Academiei.

            Menţionez că, între timp, publicistul Voicu Tudor a mai semnalat prin presă ilegalităţile comise, precum „Take Ionescu şi chestiunea Banatului“ (în Naţiunea, nr. 417, 1-7 aug. 2007, pag. 7), „MAFIA RETROCEDĂRILOR. Anonimul Călin-Mircea Popescu Nasta, ajutat de avocata Monica Macovei, a primit cea mai mare despăgubire – 3 imobile ale lui TAKE IONESCU“ (în România Mare, 8 aprilie 2010, pag. 18), „Profanarea Mausoleului lui Take Ionescu din incinta Mănăstirii Sinaia“ (înTricolorul); „Rednic i-a luat soţiei o vilă monument istoric“ (în Atac la persoană, 22-28 noiembrie 2010, pag. 15), „Mafia retrocedărilor şi averea lui Take Ionescu“ (în Danubius, nr. 4, iulie-august 2006) etc. Apoi, el şi Corneliu Ghiciu au făcut apel la instituţiile statului îndrituite să înlăture inclusiv această mare escrocherie, dar toate instituţiile – Preşedinţie, Patriarhie, Parchete, Ministerul Justiţiei etc. – au muşamalizat cazul, ceea ce constituie o dovadă în plus că avem un stat mafiot, condus de o clică de mafioţi, clică manevrată din interior de către cleptocraţia postcedembristă, iar din exterior de alte clici oculte, care-i apără pe alogenii din ţară.
            Încercaţi să stopaţi această escrocherie, să-i pedepsiţi pe vinovaţi şi să recuperaţi casele lui Take Ionescu, fiindcă fac parte din patrimoniul inalienabil al statului român.
Voi reveni cu un material mai extins şi cu alte documente.
6 noiembrie 2012
Colonel (r.) Vasile Zărnescu

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Arhitectul Cezar Lazarescu


 
Arhitectul CEZAR LĂZĂRESCU
1923-1987
– 25 de ani de la moarte –

            Anul acesta, la 30 martie, s-au împlinit 25 de ani de la moartea lui Cezar Lăzărescu, arhitect, profesor de arhitectură, omul care a schimbat înfăţişarea Bucureştiului.
            Puţini cititori ştiu cine a fost arhitectul, profesorul şi omul Cezar Lăzărescu. Unii l-au iubit şi apreciat foarte mult, iar alţii l-au duşmănit cu aceeaşi forţă. Cezar Lăzărescu s-a născut la 30 octombrie 1923 la Bucureşti, dintr-o familie de intelectuali, tatăl militar şi mama pictoriţă. Din partea tatălui, bunici erau din Valea Stanciului, pe Jiu. Copilăria şi-a petrecut-o în cetatea lui Bucur, în Valea Izvorului. A urmat cursurile liceului Gheorghe Lazăr şi a absolvit Institutul de Arhitectură Ion Mincu din Bucureşti, cu calificativul Magna cum laudae.
            A fost profesor de arhitectură la Institutul de Arhitectură Ion Mincu, astăzi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti; a fost rectorul Institutului de Arhitectură Ion Mincu în intervalul 1970-1977 (două mandate); a fost preşedintele Uniunii Arhitectilor (1971-1987); a fost numit, în 1972, în conducerea Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor, cu sediul la Paris. Printr-un decret din 28 iunie 1972 al Consiliului de Stat, i s-a acordat titlul de Profesor Universitar Emerit.
            Între anii 1955-1960 a coordonat şi a participat la proiectul pentru litoralul românesc, unde şi în calitate de arhitect a proiectat multe dintre construcţiile noi de pe litoralul românesc.
            Arhitectul Cezar Lăzărescu a proiectat 11 lucrări de urbanism şi 67 lucrări de arhitectură. A publicat 11 lucrări şi 50 de articole de specialitate – urbanism şi arhitectură. Pe lîngă lucrările menţionate mai sus, cele mai importante proiecte realizate de el sunt următoarele: clădirea Aerogării din cadrul Aeroportului Otopeni; Palatul Sporturilor şi Culturii Bucureşti; Sala OMNIA (sala congreselor); Ambasada României la Beijing; Ambasada R.P. Chineze din Bucureşti; Turnul de Televiziune din Bucureşti; Palatul prezidenţial din Sudan; clădirea Parlamentului din Sudan; Biblioteca Naţională din Capitală; Casa de Cultură şi clubul cu sală ale oraşului Piteşti; Palatul Administrativ Focşani; vilele şi hotelurile de pe litoral, de la Mamaia la Mangalia etc.
            Proiectul Bibliotecii Naţionale din Bucureşti a fost ultima lucrare a prof. dr. arh. Cezar Lăzărescu. Din nefericire, disparitia lui fulgeratoare l-a impiedicat să continue şi să-şi desăvîrşească proiectul iniţial.
            Biblioteca Naţională a României are la baza studiile arhitectului Cezar Lăzărescu, începute în 1985 şi va rămîne unul dintre cele mai impresionante edificii bucureştene; pentru detalii, vedeţi cartea Vise în piatră – În memoria prof. dr. arh. Cezar Lăzărescu de Ileana Lăzărescu şi Georgeta Gabrea, Editura Capitel, 2003, Bucureşti).
            Arhitectul prof. dr. Cezar Lăzărescu a fost primul proiectant al Casei Poporului. Nici nu se putea altfel. Conducerea statului nu putea să încredinţeze o asemenea lucrare unei arhitecte stagiare. Mira Anca Victoria Petrescu-Mărculeţ (născută la 20 martie 1949, Sighişoara), care pretinde că este arhitectul şef al Palatului Parlamentului, abia terminase facultatea cînd se începuse, deja, construcţia Casei Poporului. Proiectul era de mult terminat. Lucrarea de proiectare începuse din anul 1977 (vezi: http://ro.wikipedia.org/wiki/Anca_Petrescu ). La proiectarea Casei Poporului au lucrat peste 400 de arhitecti, dintre cei mai valoroşi. Dacă este să fim corecţi, adevăratul şef de proiect coordonator al Casei Poporului a fost preşedintele Nicolae Ceauşescu. Arhitectul Cezar Lăzărescu a fost apreciat şi s-a bucurat de toată consideraţia conducătorilor statului român: Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu.
Construirea Casei Poporului (acum Palatul Parlamentului) a început în primele luni ale anului 1983, iar proiectul era de mult terminat. Nici nu se putea începe construcţia unui asemenea edificiu fără o documentaţie elaborată, verificată şi aprobată. Arhitecta Anca Petrescu, care pretinde că ea este proiectantul edificiului CASA POPORULUI, era la vremea respectivă arhitect stagiar, fusese secretar al biroului U.T.C. pe facultate, fusese un an repetentă şi era în grupul beţivilor din preajma lui Nicu Ceauşescu.
            Banda care se lipise de Nicu Ceauşescu, formată, în majoritate din evrei, ţigani, iudeo-ţigani şi sectanţi, urmăreau, de fapt, crearea imaginii de antisemit a preşedintelui Nicolae Ceauşescu şi au reuşit. Această gaşcă era, de fapt, în slujba complotiştilor internaţionali şi interni, care urmărea, în principal următoarele: România să fie lichidată ca stat şi poporul român ca naţiune, împroprietărirea „evreilor“ autohtoni şi a evreilor care vor invada România cu bunurile materiale şi spirituale ale patriei noastre, alungarea românilor de pe meleagurile lor strămoşeşti şi chiar schimbarea denumiririi teritoriului care ar mai fi rămas. Se urmărea dezrădăcinarea poporului nostru din patria lui. În mare parte, acţiunile complotiştilor internaţionali şi interni au reuşit. România după 1989 a devenit un teritoriu administrat de iudaismul mondial, iar, cu timpul, îşi va schimba şi denumirea. Românii vor deveni nişte grupuri răzleţe, rătăcite în istorie, fără patrie, o curiozitate etnică.
            Pe Nicolae Ceauşescu nu-l puteau înlătura de la conducerea Statului Român decît dacă îi creau o imagine de antisemit. Nicolae Ceauşescu nu era antisemit, era chiar prietenul evreilor din toată lumea – inclusiv al statului Israel, cu care, cum se ştie a păstrat continuu relaţiile diplomatice (pe cînd toate celelalte ţări socialiste le rupseseră) şi chiar a mediat legături între Israel şi ţările arabe etc.; avea evrei în familie şi suprasaturase toate instituţiile statului român cu evrei. Comitetul Central al P.C.R., guvernul, conducerile ministerelor şi întreprinderile statului, presa, Radioul, Televiziunea, Agerpres-ul erau pline de evrei. Aşa a fost posibilă baia de sînge din decembrie 1989 şi păcălirea românilor. Nimeni nu a vrut schimbarea sistemului socialist, pentru că românii ştiau că, prin trăsătura sa, capitalismul este antisocial şi antiuman. Socialismul este sensul universal al Istoriei în proxima etapă. Se vede de 23 de ani, de cînd a fost asasinat preşedintele Nicolae Ceauşescu, iar complotiştii internaţionali şi interni au impus sistemul capitalist: ţara este o ruină şi e deposedată de aproape toate bunurile materiale şi spirituale.
           În România, înainte de 1989, Naţionalismul învinsese Comunismul. De aceea l-au asasinat complotiştii internaţionali şi interni pe preşedintele României Nicolae Ceauşescu. România, după 1989, a devenit un teritoriu administrat de iudaismul mondial cu sediul la New York, iar românii au devenit nişte robi, nişte slugi la străini. Ne merităm soarta. Am avut milă de alogeni.
Mulţi s-au întrebat cine îl sfătuia pe preşedintele Nicolae Ceauşescu în probleme de arhitectură. Nu ştia nici arhitectul Cezar Lăzărescu. Cu cîteva zile înainte de a muri (22 iunie 1992), academicianul arh. prof. Grigore Ionescu a mărturisit că el este cel care l-a îndrumat pe Nicolae Ceauşescu în probleme de arhitectură şi urbanism. Grigore Ionescu este înmormîntat în cimitirul Bellu Militar fig.  5, loc 5, la 10 m depărtare de mormîntul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Statul Român are numai cinci arhitecţi, membri ai Academiei Române: Petre Antonescu (29 iunie 1873-22 aprilie 1965), Nicolae Ghica- Budeşti (22 decembrie 1869-16 decembrie 1943), Duiliu Marcu (23 martie 1885-9 martie 1966), Octav Doicescu (8 ianuarie 1902-10 mai 1981) şi Grigore Ionescu (11 ianuarie 1904-22 iunie 1992). Toţi aceşti arhitecţi-academicieni i-au fost profesori arhitectului Cezar Lăzărescu.
            Teatrul Naţional din Bucureşti a fost proiectat de arhitectul Romeo Belea. Preşedintele Nicolae Ceauşescu a fost aşa de supărat cînd a văzut cum arată clădirea în 1975, încît a comandat imediat o modificare de proiect, însărcinîndu-l pe Cezar Lăzărescu cu reproiectarea acestui edificiu. Nicolae Ceauşescu i-a transmis, prin arhitectul Constantin Jugurică, lui Cezar Lăzărescu următoarele: „Spune-i să se uite şi el la ceea ce au făcut înaintaşii lui“, îndreptînd braţul spre lucarnele din acoperişul clădirii Universităţii, realizate de arhitectul Nicolae Ghica-Budeşti. Preşedintele României Nicolae Ceauşescu avea un cult pentru arhitectul Nicolae Ghica-Budeşti. Nicolae Ceauşescu desena cu un stilou gros ceea ce dorea – după cum relatează d-l arhitect C. Jugurică, care era, în aceea vreme, directorul tehnic al Institutului Proiect Bucureşti. Unii spun că Nicolae Ceauşescu avea chiar talent la desen. De asemenea, i-a spus să meargă în strada Mihail Moxa, nr. 5, să vadă cum arată clădirea care a aparţinut generalului Radu Rosetti, şi edificiul Muzeul Ţăranului Român, ambele proiectate de arh. Nicolae Ghica-Budeşti. Decizia de modificare a faţadelor este pusă şi pe seama posibilelor eventuale pretenţii de daune pecuniare şi morale pe filieră franceză, cauzate de plagierea faţadei după celebra lucrare La Chapelle Ronchamp a lui Charles Edouard Jeanneret (1887-1965), cunoscut sub şi mai faimosul nume Le Corbusier, arhitect francez de origine elveţiană.
            Fotografiile clădirii Teatrului Naţional în 1975, înainte de modificările proiectate de arh. Cezar Lăzărescu şi după acestea – până cu câteva luni în urmă –, sunt prezentate în cartea Vise în piatră – În memoria prof. dr. arh. Cezar Lăzărescu, de Ileana Lăzărescu şi Georgeta Gabrea. Clădirea iniţială, din 1975, semănă cu o pălărie evreiască. Este trist, chiar dureros, că, în prezent, arhitectul Romeo Belea, proiectantul iniţial al clădirii Teatrului Naţional din Bucureşti, a acceptat să se refacă faţada imobilului, spre a se reveni la faţada sa, din 1975, prin care l-a plagiat pe Le Corbusier. Probabil a făcut aceasta faptă ca o recompensă pentru primirea sa în Academia Română. Nu poţi să crezi! Te doare că trebuie să crezi! Generaţiile viitoare nu vor fi aşa de indiferente că actualii conducători ai Statului Român doresc o Românie fără români. Nu este îndepărtată vremea cînd va fi arătată poporului român adevărata valoare a fiecărui individ. Înseamnă că Nicolae Ceauşescu nu era un om nepregătit, cum încearcă o mînă de conspiratori şi de infractori de drept comun, în majoritatea lor alogeni, să împroaşte cu noroi familia Ceauşescu şi poporul român. Totodată, apelăm la Ambasada Franţei la Bucureşti – personal la Excelenţa Sa Phillipe Gustin – să impună Guvernului României să oprească lucrările de remodificare a faţadei Teatrului Naţional, comise spre a se reveni la forma plagiată după Le Corbusier. În caz de refuz, Franţa să intenteze statului român proces de plagiat şi să ceară daune materiale, pe care să le plătească primarul Sorin Oprescu şi cei din clica ocultă care au manevrat această acţiune dolozivă. Discreditîndu-l pe Nicolae Ceauşescu, autorii şi profitorii complotului internaţional antiromânesc din decembrie 1989 se tem că vor rămîne în istorie nu ca bravii eroi, aşa cum şi-ar dori-o, ci ca asasini, ceea ce şi sunt cu adevărat. Trebuie să remarcaţi că, prin corecturile sale, Nicoale Ceauşescu le ceruse arhitecţilor să se inspire din faţada Teatrului Naţional aşa cum arăta înainte de a fi distrus de bombardamentul anglo-american din 4 aprilie 1944!
            Am încremenit cînd am văzut că pe clădirea Teatrului Naţional a apărut, din nou, pălăria evreiască. Au biruit răul, boala, cancerul, hoţia, Iuda, satana, Antihristul. De unde are primarul Oprescu bani pentru această nemernicie, dar nu are bani pentru alte lucrări, cu adevărat importante pentru Capitală? Cum de nu are un pumn de euroi să refacă inscripţia BUDAPESTA, de pe Arcul de Triumf, (re)acoperită cu ciment de vreo zece ani, dar are bani pentru enorma lucrare de refacere a plagiatului? Oricum, se vede că plagiatul arhitectului Romeo Belea este recompensat, în loc să fie condamnat, aşa că putem spune că numele său este predestinat, fiindcă este o adevărată belea! Aşa au inversat valorile guvernanţii postdecembrişti.
            Generaţiile viitoare de adevăraţi români, dacă vor mai exista, vor şti ce să facă, de fapt, ceea ce a vrut să facă şi preşedintele Nicolae Ceauşescu, cînd a văzut prima dată clădirea. În mod sigur o vor demola, aceasta şi pentru a dispărea acuzaţia de plagiat din partea statului francez.
            Mareşalul Ion Antonescu a avut perfectă dreaptate cînd a declarat: „Mai bine dispărem ca naţie, decît să devenim slugi la străini!“
            Cezar Lăzărescu s-a stins din viaţă la 30 martie 1987, în urma unui accident vascular cerebral, după o muncă neîntreruptă, lăsînd în urmă o operă pentru eternitate.
            Şi după toată această activitate şi lucrările pe care le-a proiectat, arhitectul Cezar Lăzărescu n-a avut parte de recunoştinţa şi nici de mormînt. Omul, profesorul, arhitectul Cezar Lăzărescu a fost înmormîntat în Cimitirul Ghencea Civil din Bucureşti, fig. d14, loc. 344. În prezent mormîntul este în paragină, plin de buruieni, crucea din marmură este spartă şi doborîtă la pămînt, iar inscripţia de pe cruce este aproape ilizibilă. Mormîntul este împrejmuit cu un gard metalic, parţial distrus. Locul de înmormîntare a fost atribuit pentru 7 ani şi, în cazul cînd nimeni nu se mai interesează de mormînt, probabil peste cîţiva ani va fi profanat şi înstrăinat. Aceasta este recunoştiinţa poporului român?! Uniunea Arhitecţilor din România ar trebui să se implice.
            Guvernele postdecembriste doresc o Românie fără români şi vor să şteargă orice urmă de existenţă a Neamului Românesc de pe meleagurile strămoşeşti ale românilor.
            Cezar Lăzărescu a avut mulţi duşmani în timpul vieţii. Mulţi arhitecti l-au denigrat şi i-au creat o atmosferă defavorabilă. În mod deosebit alogenii conduşi de Horia Maicu şi Ascanio Damian. Ei nu concepeau că un Român este mai valoros decît ei. Campania de denigrare a lui Cezar Lăzărescu continuă şi după moarte. Mai întîi, i s-a furat proiectul care a schimbat înfăţişarea Capitalei. Acum i se fură şi demnitatea ştiinţifică, printr-o gravă acuzaţie de „naţional-comunism“ – o absurditate conceptuală.
            Locul Arhitectului Cezar Lăzărescu era la Cimitirul Bellu Ortodox alături de cei 7 mari arhitecţi ai Neamului Românesc: Ion Mincu (1852-1912) fig. 81, loc 12; Petre Antonescu (1873-1965) fig. 32 bis, loc 11-12; Nicolae Ghica-Budeşti (1869-1943) fig. 124 loc 12; Duiliu Marcu (1885-1966), parcela academicienilor; Octav Doicescu (1902-1981) fig. 118, loc 95; Grigore Ionescu (1904-1992) fig. 5 loc 5, Cimitirul Bellu Militar; Horia Creangă (1893-1943) fig. 123, loc 41.
            După arhitectul Ion Mincu (1852-1912), care, spre regretul tuturor românilor, nu este membru al Academiei Române, arhitectul Cezar Lăzărescu va rămîne o personalitate de frunte a arhitecturii şi urbanismului din România.
            Timpul va rezolva problema, şi lui Cezar Lăzărescu i se vor recunoaşte meritele.
            Naţiunea veşnic recunoscătoare. Spre glorie şi eternă recunoştinţă!


            31 octombrie 2012                                                                          Voicu TUDOR 



Nota red. În mediul arhitecţilor circulă informaţia că Ascanio Damian se numea mai înainte Ascanio Druckmann. Ce nume este acesta? De jüden (citeşte: jidan), de german sau de ţigan? Şi de ce şi-a românizat numele? Nu-i plăcea de el? Dar individul are un frate care nu şi-a schimbat numele, a rămas la Druckmann! Apleăm la Ministerul Administraţiei şi Internelor să ne comunice veridicitatea schimbării de nume.